Author Archive
Recomandare de carte…
Despre autor
Milton Friedman (1912 – 2006) a influenţat decisiv politicile economice din secolul 20 nu numai în Statele Unite, ci şi în America de Sud, Orientul Îndepărtat sau Europa de Est.
Din a doua jumătate a anilor `50, Friedman începe să publice studii şi ipoteze despre monetarism. Numele său este legat de schimbarea fundamentală a rolului acordat politicii monetare şi puterii băncii centrale, care se produce odata cu apariţia cărtii “O istorie monetară a Statelor Unite, 1867 – 1960”, scrisă în colaborare cu Anna Schwartz. În această carte susţine teza conform căreia “Inflaţia este, oriunde şi oricând, un fenomen monetar.”
În 1976 este răsplătit cu premiul Nobel pentru economie pentru realizările sale în analiza consumului, istoria şi teoria monetară şi demonstrarea complexităţii politicii de stabilizare.
Despre carte
În această carte clasică despre economie, libertate şi relaţiile dintre cele două, Milton şi Rose Friedman explică modul în care explozia legilor şi a reglementărilor a erodat libertatea fiecăruia dintre noi şi ne-a afectat prosperitatea. Pornind de la exemplul Statelor Unite, autorii propun spre analiză capitalismul competitiv ca sistem al libertăţii economice şi politice, cu implicatii pozitive pentru funcţionarea internă a societăţii.
Puternică şi convingătoare, Libertatea de a alege ne explică ce trebuie să schimbăm ca să fim din nou sănătoşi economic şi liberi.
“Aş vrea ca lumea să îşi amintească de mine ca de un prieten al libertăţii. Dacă analizezi istoria, vezi că, oriunde există creştere economică şi unde capitalimsul înfloreşte, oamenii trăiesc mai mult şi mai bine.” (Milton Friedman).
Vă recomand să o comandaţi dând click aici
Blogging…
- The best blogging techniques.
- How to get traffic to your blog.
- How to turn your blog into money.
I’ll let you know what I think once I’ve had a chance to check it out. Meanwhile, go grab yours while it’s still free.
Gaudeamus igitur…
![]()
Marţi, 8 august 2006, într-o atmosferă plină de emoţie şi bucurie a avut loc în amfiteatrul universităţii, ceremonia de absolvire a primei promoţii de studenţi ai Universităţii Româno-Britanice, printre care m-am numărat şi eu, ca şef de promoţie încă… Iată “interviul” pe care l-am dat, imediat după ceremonie (se găseşte şi pe site-ul facultăţii: http://www.theu.ro/interviu2006.html) :
- Felicitări, sunteţi seful promoţiei!
- Mulţumesc. Da, sunt şeful promoţiei. Acest lucru nu este întâmplător, pentru că am intrat primul cu media de la admitere şi aşa mi-am propus să şi termin: primul. A fost o ambiţie, o plăcere mai mult.
- Ce v-a determinat să veniţi la Universitatea Româno-Britanică? Pe atunci această universitate abia îşi deschidea portile, era complet necunoscută …
- Cred că a fost curaj… aşa cum le-am spus şi colegilor mei. Am citit un anunţ din Capital, am intrat pe site-ul facultăţii şi am făcut testul de admitere. Mi-a plăcut foarte mult ideea facultăţii, felul în care era prezentată, mi-au plăcut materialele pe care le-am citit şi am zis că trebuie să încerc. Am comandat broşura şi am venit să văd cum e aici.
Şi cel mai mult mi-a plăcut că în toţi anii s-au respectat nişte decizii de corectitudine, normale până la urmă. Am mulţi prieteni care au făcut alte facultăţi şi mi-au zis că la examene se copia sau că personalul universităţii nu se purta frumos cu ei. Sunt aşa nişte lucruri minore dar…. Aceasta e totuşi diferenţa dintre învăţământul de masă şi cel de elită, aşa cum eu sper să devină facultatea.
- În Marea Britanie aţi fost? Cum a fost? Ce v-a plăcut? Şi ce nu v-a plăcut?
- Da, am fost. Mi-a plăcut totul. A fost cea mai frumoasă experienţă din viaţa mea. Cred că am avut mai mult noroc decât colegii mei pentru că am nimerit într-o firmă în care se făceau cursuri de calculatoare dar şi de soft-skills, de prezentare, de project management şi m-am implicat foarte mult în activitatea lor. Am învăţat mult şi m-a marcat foarte tare experienţa asta pentru că după ce am venit de acolo a urmat o serie de alte lucruri bune. Am participat la nişte programe în ASE realizate de asociaţii studenţeşti: VIP (Voluntari pentru Idei şi Proiecte) proiectul Business School. Au fost întâlniri cu diverşi oameni de afaceri… M-a ajutat şi faptul că am fost plecat. La începutul anului IV m-am angajat. Am lucrat 4 luni la o firmă multinaţională din Big Four, Ernst&Young.
- Există diferenţe între modul de lucru din România şi modul de lucru din Marea Britanie?
- Da, există. În Anglia am lucrat într-o firmă mică şi e un alt mediu de lucru acolo faţă de o companie multinaţională. Dar, cred că mi-ar plăcea mai mult în Marea Britanie.
- Pe viitor ce aţi dori să faceţi?
- Pentru că am lucrat şi nu prea îmi place postura aceasta de angajat, vreau să pun în practică ce am învăţat aici. Deja mi-am ajutat părinţii şi prietenii cu planuri de afaceri ca să obţină finanţare pentru diverse proiecte. Şi dacă tot am ajutat atâtea firme să obţină finanţare cu planurile de afaceri realizate de mine, de ce să nu fac şi eu acelaşi lucru?
- Noi vă dorim mult succes în tot ceea ce doriţi să faceţi şi felicitări încă o dată pentru absolvirea facultăţii!
Hello world!
This is my first ever post in a blog… as today I have decided to go for it… have my own blog. When I’ve first heard about blogging I knew it would be a very succesful feature of the Internet, but since then I didn’t have the patience to spend the 5 minutes necessary for registering it. Until today…
I don’t consider myself much of a writer, but still I believe this method is great for someone to record if not to share to the entire world his thoughts and ideeas. The purpose of this blog is just that – record my ideas and opinions on things so that I can wonder at a later time of what crap I could came up with. And if other people would find the words I write funny or even interesting enough to read, that’s not a bad thing at all…
Ok, that’s about it as my first post. It took me more than 5 min. already! See you later.
